Nici pariorii nu țin cu noi în meciul din optimile de finală de la EURO 2024, în care România va întâlni Olanda, pentru calificarea în sferturile turneului final.
Casele de pariuri au stabilit cotele pentru cele două echipe, iar calculele de pe hârtie nu arată prea bine pentru „tricolorii” lui Edi Iordănescu.
România și Olanda se întâlnesc în optimile de finală de la EURO 2024, într-o partidă programată astăzi, 2 iulie, începând cu ora 19.00, pe Allianz Arena, stadionul gigantului Bayern Munchen. Astfel, o țară întreagă va sta cu ochii pe „tricolorii” lui Edi Iordănescu, așteptând ca aceștia să producă minunea și să se califice în sferturile de finală ale turneului final din Germania.
Cel puțin pe hârtie, șansele ca România să depășească Olanda sunt extrem de mici, iar duelul pare unul foarte dezechilibrat. Casele de pariuri au stabilit cotele pentru duelul dintre cele două formații, iar batavii sunt creditați cu prima șansă și au o cotă foarte mică pentru a câștiga meciul chiar în 90 de minute: 1.45 este cota pe care o are „Portocala Mecanică” la victorie. Totodată, pentru o calificare în sferturi, indiferent prin ce metodă, prelungiri sau chiar lovituri de departajare, cota Olandei este de doar 1.21.
Privind cotele stabilite de casele de pariuri, România pare o victimă sigură. „Tricolorii” au o cotă de 4.55 la calificare. Astfel, Olanda este văzută ca o mare favorită înaintea acestui meci, dar elevii lui Edi Iordănescu pot da peste cap toate calculele în această seară, în meciul de la Munchen.
Pentru stabilirea acestor cote, specialiștii iau în calcul foarte multe aspecte privind duelul dintre cele două formații. Astfel, casele de pariuri țin cont de mai multe detalii, cum ar fi: context, valoarea jucătorilor, forma de moment a jucătorilor, absențele din loturile celor două formații și multe altele.
România și Olanda se întâlnesc astăzi, 2 iulie, începând cu ora 19.00, în optimile EURO 2024. Duelul pentru calificarea în sferturile de finală va avea loc pe Allianz Arena, stadionul gigantului Bayern Munchen.
„Tricolorii” sunt una dintre surprizele turneului final din Germania. România a reușit să câștige Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina.
De partea cealaltă, Olanda și-a terminat grupa pe poziția a treia, în spatele Austriei și Franței.
De menționat este faptul că atât Belgia cât și Slovacia au fost eliminate din competiție, în faza optimilor. Astfel, România este singura reprezentată a Grupei E care poate ajunge în sferturile de finală. Câștigătoarea dintre România și Olanda o va întâlni în sferturi pe câștigătoarea meciului dintre Turcia și Austria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER